Stiri

05.06.2011

Style dance - Editia 3 - Braila

4 - 5 iunie 2011

Formatiile Clubului Dance Impact au ocupat urmatoarele locuri:

sectiunea fantezie coregrafica locul 1

sectiunea majorete locul 1

sectiunea dans sportiv standard locul 2

La precometitional pereche 3 dansuri:

Perechea Fasie Denisa, Stancu Andrei a ocupat locul 1

La neoficial Cha-Cha:

Perechea Fasie Denisa, Stancu Andrei a ocupat locul 4

La vals lent:

Perechea Fasie Denisa, Stancu Andrei a ocupat locul 5

La fete solo Cha-Cha:

Perechea Fasie Denisa a ocupat locul 4

 

 
03.05.2011

ASOCIATIA CLUBUL DANCE IMPACT

MEMBRA A FEDERATIEI ROMANE DE DANS SPORTIV

ARE PLACEREA SA VA INVITE LA CONCURSUL NATIONAL

"FESTIVALUL DANSULUI" - EDITIA A VI-A

CARE VA AVEA LOC IN DATA DE 28 MAI 2011 LA SALA ANTILOPA.

VA ASTEPTAM CU DRAG

PROF. IOANA RADU

TEL: 0722.432.140 / 0749.012.171

DETALII

 
Servicii Imprimare


  • Cursuri de initiere dans sportiv (Dansuri Standard si Latino American) si balet la nivel de incepatori, intermediari si performanta pentru copii si adulti

  • Cursuri de dans si balet pentru gradinite
  • Cursuri de dans pentru angajatii companiilor

  • Cursuri de dans pentru nunta

  • Organizam spectacole de dans sportiv si balet pentru evenimente ale firmelor

  • Program artistic pentru nunti, botezuri, aniversari

  • Colaborari videoclipuri si reclame publicitare


Regulament Club Dance Impact

Regulament FRDS

 

 


 

Tipuri de dansuri:

  • DANSURILE STANDARD

VALSUL LENT


La inceputul secolului al XIX-lea valsul, dans care indeplinea conditiile să devină un dans al tuturor, îşi începea triumful cucerind întreaga Europă, fiecare ţară având varianta sa de dans. Pe la mijlocul aceluiaşi secol valsul traversează oceanul şi capătă o nouă formă de expresie prin varianta americană “ Vals Boston”, mai lent ca şi muzica uşor legănat. Acest mod de dans împreună cu muzica este adus în Europa unde prinde la marea masă de dansatori. Englezii îl vor teoretiza şi standardiza, introducându-l în rândul dansurilor standard sub denumirea de Vals Englezesc.

TANGO


Reprezintă rezultatul interacţiunii dintre cultura Flamenco din Spania şi cultura Africană având ca exponent dansul “Tangano”. Aceste două culturi s-au întâlnit în Argentina la sfârşitul secolului XIX, unde au fuzionat cu “Habanera”, rezultând “Milonga”, evoluând mai apoi în Tango Argentinian, care a fost dansat pentru prima dată în localurile din Barrio de los Ranas. La începutul secolului XX a fost adus în Europa de către spanioli şi francezi, iar în 1920 a fost introdus în rândul dansurilor standard. Este un dans sacadat, plin de pasiune şi personalitate, cu multă trăire interioară, înfocat, vioi, nervos pe o melodie foarte ritmată.

VALSUL VIENEZ

Cel mai vechi şi mai spectaculos dintre dansurile sportive, având originea în ţinuturile Austriei şi Germaniei secolului XIX, consacrarea cunoscând-o la curtea regilor de Habsburg, un rol important     având Johan Strauss. In anul 1963 a fost declarat dans standard. Stilul dansului este fugitiv, uşor şi se bazează pe învârtiri largi, în deplasări continue cu uşoare aplecări de corp.

SLOW FOX

Reprezintă varianta lentă a Foxtrot-ului, care s-a născut în Anglia în anul 1910, dansat pe muzică de dixieland şi jazz, adusă în Europa de orchestre din America. Este dansul cu cea mai mare eleganţă şi impune dansatorilor un simţ al echilibrului şi o tehnică a picioarelor care trebuie bine stăpânită. Dansatorii au paşii egali ca lungime şi durată, trebuie să alunece uşor pe ringul de dans, dând impresia că ar pluti.

QUICK STEP

Originar din Anglia, este varianta rapidă a Foxtrotului având ca precursori Charlestonul, Shimmy şi Black Bottom. Iniţial a fost cunoscut sub numele de Peabody, urmând ca în anul 1923 datorită turneului efectuat de formaţia lui Paul Whiterman în Anglia să fie consacrat sub numele de Quick Step. Este un dans sprinten, strălucitor, jucăuş, cu ritm ascuţit şi uşor ca un fulg, cu înălţări şi coborâri ale corpului de grad mic.

 

  • DANSURILE LATINO – AMERICANE


SAMBA

Provine din zona rurală a Braziliei, fiind dansat iniţial de către băştinaşii africani ajunşi în America de Sud. Având un ritm dinamic este îndrăgit de toată lume, creând asistenţei o atmosferă specifică Carnavalului de la Rio. Dansul este bogat în variaţii şi figuri, fiind unul dintre cele mai apreciate dansuri latino – americane. După aproape 150 de ani de la apariţia ei, Samba continuă să fie tânără şi să dea expresia simplă şi puternică a dragostei de viaţă.

CHA – CHA – CHA

Are origini afro – caraibiene. A apărut în 1953 atunci când orchestra “America” a început să cânte tradiţionalul “danzon”, folosind un ritm sincopat. A fost introdus în anul 1954 în America şi ulterior în Europa, împrumutând foarte multe elemente din Jazz şi Beat. Este un dans plin de personalitate, temperamental, cu mişcări rapide şi foate exacte.

RUMBA

A apărut în Cuba şi este rodul interacţiunii dintre cultura nativilor cubanezi şi cea a sclavilor africani aduşi să lucreze pe plantaţiile din Caraibe. În 1913 a fost introdus pentru prima oară în SUA de către Lew Quinn, dar consacrarea a cunoscut-o în jurul anului 1930, odată cu dezvoltarea turismului din America Latină. Este numit “perla dansurilor latino – americane”, un dans al iubirii şi suferinţei. Se caracterizează prin mişcări ample ale bazinului şi elegante ale braţelor, având o melodicitate lirică.

PASO DOBLE

Cunoscut în Spania ca un dans pasional de dragoste, cu paşi puternici şi deplasare rapidă însoţită de sărituri. A devenit dans de concurs în 1960, fiind rodul unei îmbinări culturale nord – africane, gipsy şi iberice. Danstorul reprezintă toreadorul, iar dansatoarea capa din mâna acestuia.

JIVE

Cunoscut mai întâi ca jiterbug, mai târziu ca boogie – woogie. Localizat în New York-ul anului 1926, dansul a devenit cunoscut în toată lumea, fiind adus în Europa de către militarii americani în anii 1940 primind denumirea de Jive. A ajuns în Anglia la sfârşitul perioadei swing-ului şi a fost adoptat ca dans latino – american în 1960. Este un dans dinamic, cu figuri cuprinzând rotiri puternice, cu urmăriri şi înlănţuiri urmate de despărţiri succesive ale partenerilor.